Primul atelier de lucru din cadrul Proiectului TERES – ROHU00623 - Răspuns rapid și eficient în situații de urgență în zona transfrontalieră-
În perioada 08 –10 iulie 2025, în municipiul Satu Mare, a avut loc primul atelier de lucru din cadrul proiectului TERRES – Răspuns rapid și eficient în situații de urgență în zona transfrontalieră (cod ROHU00623), eveniment dedicat elaborării Planului comun de intervenție și a unui Glosar de termeni, documente esențiale pentru asigurarea interoperabilității în caz de urgență.
Timp de trei zile, reprezentanți ai celor patru parteneri ai proiectului, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) – Partener Lider, Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Crișana" al județului Bihor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Someș" al județului Satu Mare și Direcția județeană de gestionare a dezastrelor Szabolcs-Szatmár-Bereg (Ungaria), au discutat și au lucrat împreună pentru stabilirea unei strategii comune de răspuns și a unui set unitar de termeni operaționali, astfel încât echipele din cele două țări să poată acționa eficient și coordonat în fața posibilelor dezastre.
Atelierul de lucru desfășurat la Satu Mare reprezintă o etapă operațională esențială în procesul de standardizare a procedurilor de intervenție transfrontalieră, vizând optimizarea capacității de reacție prin dezvoltarea unui cadru comun de acțiune, cu echipe bine pregătite, capabile să intervină prompt și eficient în situații de urgență, pentru creșterea gradului de reziliență a populației din zona de frontieră.
****
aloarea totală a proiectului este de 10.903.255,52 euro din care 7.210.668,50 euro finanțare asigurată prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), prin Programul Interreg VI-A România-Ungaria, iar 3.692. 587,02 euro reprezintă contribuție publică națională.
Totodată acest proiect face parte din apelul pentru Operațiuni de Importanță Strategică (OSI).
Durata de implementare a proiectului este de 36 de luni, de la 23.12.2024 până la data de 22.12.2027.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătățirea siguranței și protecției populației din zona eligibilă prin consolidarea adaptării la schimbările climatice și a prevenirii riscurilor de dezastre, prin înființarea de centre transfrontaliere de intervenție în caz de dezastre, dezvoltarea de facilități moderne de antrenament, consolidarea capacității instituționale și a capabilităților pentru intervenții comune ale instituțiilor responsabile de gestionarea situațiilor de urgență.
Obiectivul specific al proiectului vizează consolidarea intervenției transfrontaliere în situații de urgență și a interoperabilității între România și Ungaria prin antrenamente comune, dezvoltarea infrastructurii și a unui cadru operațional comun pentru dezastrele naturale și cele legate de schimbări climatice, îmbunătățind astfel gradul de pregătire și eficiența operațională în zona transfrontalieră a programului.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene.