Pompier bihorean, pe podiumul Campionatului Național de Ciclism Șosea și Paraciclism 2026

Plutonierul adjutant Naca Vlad, subofițer operativ principal în cadrul Gărzii 1 Mai a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, a urcat pe podiumul Campionatului Național de Ciclism Șosea și Paraciclism 2026, desfășurat în perioada 19–21 iunie, în județul Sibiu.

     Competiția a reunit sute de sportivi din întreaga țară, de la amatori și copii, până la cicliști profesioniști și paracicliști. La categoria Amatori au participat aproximativ 60 de concurenți, iar pompierul bihorean s-a clasat pe Locul III, în urma rezultatelor obținute la cele două probe ale campionatului.

      Prima probă, cea de contratimp individual, cu startul în localitatea Loamneș, a presupus parcurgerea unui traseu de 20 de kilometri, pe care Vlad l-a încheiat în 29 de minute. În cadrul probei de fond, desfășurată la Ocna Sibiului, concurenții au avut de parcurs 105 kilometri, distanță pe care pompierul bihorean a parcurs-o în două ore și 40 de minute. Rezultatele obținute i-au asigurat clasarea pe treapta a treia a podiumului național.

 

          În vârstă de 39 de ani, Vlad este pompier militar cu 19 ani de experiență și de aproape 15 ani practică ciclismul ca formă constantă de pregătire fizică, parcurgând anual aproximativ 13.000 de kilometri pe bicicletă.

     Pentru personalul operativ, pe lângă cunoștințele teoretice și practice de specialitate, menținerea unei condiții fizice foarte bune reprezintă o componentă importantă a pregătirii profesionale. Intervențiile specifice gestionării situațiilor de urgență presupun rezistență la efort susținut, capacitate de concentrare, autocontrol și adaptare rapidă la condiții dificile, iar activitățile sportive contribuie în mod direct la dezvoltarea și consolidarea acestor aptitudini.

      Clasarea obținută de plutonierul adjutant Naca Vlad la o competiție națională de asemenea anvergură, reflectă consecvența, disciplina și dedicarea cu care îmbină activitatea profesională cu pasiunea pentru sport.

  

Purtător de cuvânt
Locotenent-colonel CAMELIA ROŞCA