Incendiu violent la o gospodărie din Marghita: proprietarul, rănit în timp ce încerca să stingă focul

Un bărbat de 59 de ani a fost rănit în această dimineață, încercând să stingă incendiul izbucnit la gospodăria sa din Marghita înainte de sosirea pompierilor. Salvatorii atrag atenția că, în astfel de situații, apelul imediat la 112 trebuie să fie prima măsură luată, orice încercare de intervenție urmând să fie făcută doar dacă nu pune în pericol viața ori integritatea persoanei.

Apelul care sesiza producerea incendiului la o gospodărie situată pe strada Arieșului din municipiul Marghita, a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, în jurul orei 04.25.

Pentru gestionarea evenimentului, la adresa indicată de apelant au fost mobilizate de urgență, patru echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului Marghita, cu două autospeciale de stingere, o autospecială tip ABROLL și ambulanța SMURD a subunității.

Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul, care se manifesta violent și generalizat la o magazie semideschisă, precum și la o parte din acoperișul locuinței, în aproximativ 20 de minute, reușind să salveze încăperile casei, circa jumătate din acoperișul acesteia și o anexă aflată în apropiere.

În urma evenimentului, generat, cel mai probabil, de un conductor electric defect, au ars magazia și bunurile aflate în interiorul acesteia, respectiv circa 150 de metri pătrați din acoperișul casei situate în imediata proximitate a construcției cuprinse de flăcări.

Pompierii paramedici au acordat primul ajutor calificat proprietarului gospodăriei, care, în încercarea de a stinge incendiul înainte de sosirea echipajelor specializate, a suferit arsuri de gradul I și II pe aproximativ 20% din suprafața corpului.

Bărbatul, în vârstă de 59 de ani, a fost preluat ulterior de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și transportat la spital.

 

Atenție! În caz de incendiu, sunați imediat la 112 și nu vă puneți viața în pericol!

 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” reamintește cetățenilor faptul că, în cazul izbucnirii unui incendiu, primul lucru pe care trebuie să îl facă este să apeleze de urgență numărul unic 112, pentru alertarea pompierilor.

Totodată, cetățenii nu trebuie să încerce stingerea incendiului înainte de solicitarea ajutorului specializat și nici să întârzie apelul la 112, în speranța că vor reuși să lichideze focul pe cont propriu.

Intervenția pentru stingerea incendiului se poate realiza doar dacă acesta se află în fază incipientă și numai în condițiile în care acțiunea nu le pune în pericol viața ori integritatea corporală. În caz contrar, există riscul producerii unor accidente grave, precum arsuri, intoxicații cu fum sau alte traumatisme.

De asemenea, în cazul producerii unui incendiu într-o încăpere, cetățenii trebuie să evite deschiderea ușilor și ferestrelor, întrucât aportul suplimentar de oxigen poate intensifica arderea și favoriza propagarea rapidă a focului.

În situațiile în care incendiul se manifestă cu degajări mari de fum ori cuprinde suprafețe extinse, persoanele aflate în pericol trebuie să se evacueze imediat într-un loc sigur și să aștepte intervenția echipajelor specializate.

 

 

 

Purtător de cuvânt

Locotenent-colonel CAMELIA ROŞCA

Tel: 0751180053