Incendiu cu propagare rapidă în Oradea. Trei locuințe afectate, alte două salvate de pompieri
Pompierii militari orădeni au intervenit, miercuri, 2 septembrie, pentru stingerea unui incendiu care a afectat mai multe imobile situate pe strada Lugojului din Oradea, focul izbucnind la o anexă gospodărească.
La locul evenimentului au acționat pompierii Detașamentelor 1 și 2 Oradea, cu trei autospeciale de stingere și o autoscară, precum și un echipaj de paramedici cu ambulanță și două motociclete SMURD.
Incendiul a izbucnit la o magazie, cel mai probabil din cauza unui cablu electric defect, și s-a extins rapid la alte două locuințe învecinate, favorizat de faptul că anexele și locuințele erau alipite.
La gospodăria de la care a izbucnit incendiul, flăcările au distrus în totalitate magazia, cu o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați, propagându-se de aici către acoperișurile celor două imobile învecinate, aflate de o parte și de cealaltă a acesteia.
La cea de-a doua gospodărie afectată, au ars aproximativ 200 de metri pătrați din acoperiș, iar bunurile aflate în interiorul mansardei au fost deteriorate. Prin intervenția promptă, pompierii au limitat propagarea flăcărilor și au salvat restul locuinței.
La cea de-a treia gospodărie, incendiul s-a extins la acoperișul comun al casei și al unei anexe, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Și în acest caz, pompierii au împiedicat propagarea focului la restul construcției.
Totodată, intervenția rapidă a echipajelor a împiedicat extinderea incendiului la alte două locuințe aflate în imediata vecinătate, alipite de imobilele afectate.
Nu au fost înregistrate victime. Din locuința în care a izbucnit incendiul, pompierii au evacuat în siguranță un adolescent în vârstă de 14 ani și câinele acestuia.
Măsuri de prevenire a incendiilor de natură electrică
Pompierii militari bihoreni reamintesc cetățenilor principalele măsuri ce trebuie respectate pentru prevenirea incendiilor provocate de defecțiuni electrice, evenimente care pot genera pagube materiale importante și, din nefericire, chiar pierderi de vieți omenești:
- Verificați periodic cordoanele de alimentare ale aparatelor electrice și înlocuiți-le dacă prezintă urme de uzură;
- Nu utilizați aparate electrice, cabluri, prize, întrerupătoare ori dispozitive de protecție defecte sau improvizate;
- Nu lăsați nesupravegheate aparate electrice aflate sub tensiune, precum radiatoare, aeroterme, reșouri, fiare de călcat, lămpi ori televizoare;
- Nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate și nu înlocuiți fuzibilul calibrat cu liță;
- Instalați și utilizați aparatura electrocasnică respectând cu strictețe indicațiile producătorului;
- Dacă simțiți miros de plastic topit, deconectați imediat aparatul de la sursa de alimentare;
- Evitați suprasolicitarea instalațiilor electrice. Electrocasnicele de mare putere (radiator, frigider, boiler, mașină de spălat etc.) trebuie alimentate fiecare la o priză separată;
- La plecarea de la domiciliu pentru mai multe ore, deconectați consumatorii electrici de mare putere;
- Instalați detectoare de fum și incendiu și verificați periodic funcționarea acestora;
- Păstrați la îndemână un stingător cu pulbere și verificați termenul de valabilitate. În cazul incendiilor de natură electrică, nu utilizați apă pentru stingere și apelați de urgență 112.
Informații detaliate despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și a aplicației de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Plutonier BUTACI ALINA
Tel: 0751180053






