Două persoane și-au pierdut viața duminică seara după prăbușirea unei parapante cu motor pe un câmp din localitatea Olosig

În seara zilei de 15 martie, în jurul orei 18:55, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor a fost sesizat, prin apel la 112, cu privire la prăbușirea unei parapante cu motor pe un câmp situat pe raza localității Olosig, în care se aflau două persoane.

Pentru gestionarea situației de urgență, la locul evenimentului au fost mobilizate de urgență două echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Săcueni, cu o autospecială de intervenție și ambulanța SMURD a subunității, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bihor.

La sosirea forțelor de intervenție, cele două persoane se aflau în afara parapantei și erau în stop cardio-respirator. Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare pentru pilot, în vârstă de 53 de ani, și pentru pasagera acestuia, în vârstă de 20 ani.

Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele de salvare, medicii au fost nevoiți să declare decesul ambelor victime.

 

 

Purtător de cuvânt

Locotenent-colonel CAMELIA ROŞCA

Tel: 0751180053