De "Ziua Internațională a Pădurii", pompierii bihoreni îi învață pe copii să protejeze natura
Astăzi, 21 martie a.c., pompierii bihoreni marchează "Ziua Internațională a Pădurii", prin activități de informare și educație preventivă, desfășurate în unitățile de învățământ din județ, scopul acestora vizând conștientizarea copiilor și tinerilor cu privire la importanța protejării mediului înconjurător.
Cu prilejul Zilei Internaționale a Pădurii, pompierii militari bihoreni au fost prezenți în mijlocul preșcolarilor și elevilor, familiarizându-i cu măsurile de prevenire a incendiilor de pădure și cu rolul vital pe care îl au pădurile în ceea ce privește sănătatea oamenilor și protecția biodiversității.
În acest context, salvatorii le-au explicat copiilor și tinerilor cum pot să contribuie la protejarea naturii, care sunt regulile pe care trebuie să le respecte pentru preîntâmpinarea incendiilor în zonele împădurite, ce trebuie să facă în cazul observării unui incendiu de pădure și care sunt consecințele producerii unor astfel de evenimente, precum și modul de comportare adecvat în diferite situații de urgență, distribuindu-le totodată în acest sens, flyere, afișe, broșuri și alte materiale informative.
Acțiunile de protejare a mediului înconjurător derulate de pompierii bihoreni vor continua mâine, 22 martie a.c., la Girișu de Criș, unde vor participa la acțiunea de împădurire organizată în cadrul proiectului “Plantăm speranță”.
·
În contextul actual, al schimbărilor dramatice de climă (furtuni, inundații, secetă etc.), sub influența factorilor de impact antropic (incendii, exploatări masive), fondul forestier înregistrează o scădere îngrijorătoare, generând efecte negative asupra ecosistemului, cu reflectare și în domeniul situațiilor de urgență.
Un rol deosebit de important în preîntâmpinarea incendiilor de pădure si implicit, în protejarea naturii, îl are populația.
Pentru formarea unui comportament adecvat al cetățenilor atunci când se găsesc în natură, la iarbă verde, picnic, plimbare prin pădure, reamintim câteva dintre măsurile de apărare împotriva incendiilor la fondul forestier:
· Nu faceţi foc decât în locurile permise şi amenajate în acest sens, curăţând terenul din jur de orice se poate aprinde;
· Nu aprindeţi focul pe timp de vânt;
· Nu aprindeţi focul la o distanţă mai mică de 100 metri de liziera pădurii;
· Prepararea hranei se face numai în locurile de popas amenajate având la îndemână mijloace pentru stingerea focului;
· Nu fumaţi lângă păduri sau în alte locuri cu pericol de incendiu;
· Nu aruncaţi la întâmplare ţigara nestinsă;
· Nu lăsaţi copiii să se joace cu focul, înlăturând cu desăvârşire accesul acestora la chibrituri, brichete, lumânări sau alte asemenea surse de foc şi supraveghindu-i în permanenţă;
· Menţineţi curăţenia la locul unde preparaţi hrana: aruncaţi în locuri special amenajate hârtiile, resturile de mâncare ori sticlele. Ele pot contribui la propagarea incendiilor;
· Nu lăsaţi niciodată focul nesupravegheat, deoarece chiar şi o rafală slabă de vânt ar putea modifica direcţia focului, îndreptând flăcările spre vegetaţie sau transportând scânteile incandescente la distanţe mai mari, în interiorul pădurii;
· Stingeţi cu apă sau pământ cărbunii încinşi sau jarul înainte de a părăsi spaţiul de agrement;
· Dacă întâlniţi focuri lăsate de alţii, stingeţi-le;
· Anunţaţi imediat orice incendiu pe care îl observaţi la 112.
Stimați cetățeni, prevenind incendiile de pădure și implicându-vă activ în acțiunile de împădurire, protejați viața, mediul și bunurile oamenilor!
PURTĂTOR DE CUVÂNT
Locotenent-colonel CAMELIA ROŞCA
Tel: 0751180053