Conferință de presă: Peste 7.200 de situații de urgență gestionate de pompierii bihoreni în șase luni
În primul semestru al anului 2026, pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor au gestionat 7.242 de evenimente, în medie aproximativ 40 de intervenții pe zi. Dintre acestea, 5.192 au reprezentat urgențe medicale gestionate de echipajele SMURD, iar 2.050 au fost alte misiuni operative.
Peste 500 de intervenții la incendii și incendii de vegetație și peste 240 de operațiuni de salvare
Din totalul celor 2.050 de misiuni, altele decât cele desfășurate de pompierii militari paramedici și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, 298 au vizat stingerea incendiilor, 225 intervențiile la incendii de vegetație uscată și altele, iar 243 salvarea și asistarea persoanelor aflate în situații de urgență.
Totodată, 287 de misiuni au reprezentat asigurarea și supravegherea zonelor de risc, peste 50 au avut ca scop înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, iar 30 au vizat salvarea animalelor din medii ostile vieții. Pompierii bihoreni au executat, de asemenea, misiuni de asanare a muniției neexplodate, protecția mediului și sprijin în alte situații operative.
În perioada menționată, pompierii bihoreni au salvat 243 de persoane aflate în diferite situații de urgență, multe dintre intervenții având loc la domiciliile acestora, și au acționat pentru stingerea a 523 de incendii, dintre care 298 de incendii cu pagube și 225 de incendii de vegetație uscată și altele.
Cele mai multe incendii au fost înregistrate în municipiul Oradea, urmat de Marghita și Aleșd, iar incendiile de vegetație au avut cea mai mare incidență în Oradea, Lugașu de Jos, Vadu Crișului și Aleșd. Lunile martie (156 incendii) și aprilie (100 incendii) au concentrat cel mai mare număr de intervenții la incendii și incendii de vegetație.
Cele mai frecvente cauze probabile ale incendiilor au fost utilizarea focului deschis (235 de cazuri), defecțiunile instalațiilor electrice (98), coșurile de fum defecte sau necurățate (74), mijloacele de încălzire și de gătit (38) și fumatul (29).
Intervențiile pompierilor au limitat considerabil efectele incendiilor, valoarea bunurilor salvate fiind estimată la aproximativ 93 de milioane de lei, în timp ce valoarea pagubelor a fost de circa 12 milioane de lei. În urma acestor evenimente au fost salvate/evacuate 31 de persoane, 20 au fost rănite, iar trei persoane și-au pierdut viața.
Pe lângă intervențiile la incendii și misiunile de salvare, structurile operative ale inspectoratului au desfășurat 51 de misiuni pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase (degajări copaci, evacuare apă etc.), 24 de misiuni în sprijinul comunității și 18 misiuni de asanare și distrugere a muniției rămase neexplodate.
Pentru menținerea unui nivel ridicat de pregătire operațională, la nivelul subunităților de intervenție au fost organizate 103 exerciții cu forțe în teren și 501 activități de recunoaștere în teren și educare preventivă a populației. Totodată, inspectoratul a monitorizat 1.392 de transporturi de deșeuri periculoase.
Aproape 5.200 de misiuni desfășurate de SMURD Bihor
În primele șase luni ale anului, echipajele SMURD Bihor au desfășurat 5.192 de misiuni, cu o medie de aproximativ 30 de intervenții pe zi. Cele mai multe solicitări au fost înregistrate în Oradea (1.409), urmată de Săcueni (275), Tinca (236), Salonta (213), Diosig (186) și Sălard (168)
Din totalul intervențiilor, 4.263 au reprezentat cazuri de acordare a asistenței medicale de urgență, 682 au vizat asistența persoanelor, 213 alte situații de urgență, 22 au fost misiuni de descarcerare, iar 12 au avut ca scop asigurarea personalului de intervenție.
173 de activități dedicate comunității bihorene
În primul semestru al anului 2026, pompierii militari bihoreni au fost prezenți în mijlocul comunității prin 173 de activități dedicate educației pentru siguranță, protecției mediului, voluntariatului și sprijinirii bihorenilor.
Printre cele mai reprezentative s-au numărat acțiunile de pregătire a populației în domeniul situațiilor de urgență, cele desfășurate în cadrul programului „Școala Altfel: Prețuiți Viața!”, atelierele de informare preventivă și acordare a primului ajutor organizate în unități de învățământ și în spații publice, campaniile de împădurire derulate prin proiectele „Bihorul plantează” și „O pădure de la zero”, acțiunile de ecologizare, implicarea în activități caritabile și de voluntariat social, precum și misiunile de sprijin desfășurate în perioada Codului Roșu de caniculă, prin distribuirea de apă și acordarea de sprijin persoanelor aflate în spațiile publice.
Prin intervențiile operative, activitățile de pregătire profesională și implicarea constantă în viața comunității, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor își continuă misiunea de protejare a vieții, bunurilor și mediului, consolidând, totodată, cultura preventivă și reziliența comunităților bihorene.
Persoană de contact
PURTĂTOR DE CUVÂNT
Locotenent-colonel CAMELIA ROŞCA





