Conferință de presă: Incendiile de vegetație epuizează resurse importante în această perioadă de secetă
Inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor a prezentat, astăzi, în cadrul ședinței convocate de prefectul județului Bihor, situația operativă înregistrată în perioada 20 iulie – 5 august, perioadă caracterizată de un număr ridicat de intervenții pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată și de pădure.
Ședința, convocată de prefectul județului Bihor, Dragos Marcel Daniel, la sediul Instituției Prefectului – Județul Bihor, a avut ca temă principală situația actuală a resurselor de apă, în contextul temperaturilor extreme și al instalării secetei pedologice, precum și măsurile necesare pentru gestionarea responsabilă a rezervelor de apă.
La întâlnire au participat reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, Administrației Bazinale de Apă Crișuri, Direcției de Sănătate Publică Bihor, Companiei de Apă Oradea, Hidroelectrica Oradea, Apă Canal Nord-Vest și Direcției pentru Agricultură Bihor, alături de primarii unităților administrativ-teritoriale din județ.
În cadrul evenimentului, inspectorul șef al ISU Bihor a prezentat impactul incendiilor de vegetație asupra resurselor operative, subliniind faptul că, în condițiile actuale de secetă și temperaturi ridicate, fiecare incendiu de vegetație presupune un consum semnificativ de apă, carburant și alte resurse logistice, precum și mobilizarea unor importante forțe și mijloace de intervenție.
De asemenea, inspectorul șef a atras atenția asupra riscurilor generate de arderea necontrolată a vegetației uscate, a deșeurilor și a resturilor vegetale, practici care, în condiții de temperaturi ridicate și vânt, pot conduce în doar câteva minute la propagarea rapidă a flăcărilor pe suprafețe întinse, inclusiv în fondul forestier.
„Traversăm o perioadă dificilă, în care resursele de apă trebuie gestionate cu responsabilitate, iar fiecare intervenție la un incendiu de vegetație înseamnă un consum important de apă, carburant și resurse operative. În perioada 20 iulie – 5 august, pompierii bihoreni au fost mobilizați pentru stingerea a 96 de incendii, dintre care 61 de de vegetație uscată și de pădure. Le reamintim cetățenilor că arderea vegetației uscate, a deșeurilor și a resturilor vegetale este interzisă și poate avea consecințe grave. Un foc aparent neînsemnat se poate transforma rapid într-un incendiu de amploare, care pune în pericol oameni, gospodării și suprafețe forestiere și poate afecta capacitatea de intervenție la alte situații de urgență. În această perioadă, avem nevoie de responsabilitatea fiecăruia dintre noi: economisiți apa și nu folosiți focul deschis pentru igienizarea terenurilor!”
În același timp, pompierii bihoreni fac un apel ferm către cetățeni să nu recurgă la arderea vegetației uscate, a deșeurilor sau a resturilor vegetale și să manifeste responsabilitate în utilizarea resurselor de apă.
Într-o perioadă în care fiecare litru de apă contează, prevenirea unui incendiu înseamnă nu doar protejarea mediului și a bunurilor, ci și conservarea resurselor necesare pentru intervențiile de urgență.
PURTĂTOR DE CUVÂNT
Locotenent-colonel CAMELIA ROŞCA
Tel: 0751180053

