Bunică salvată de pompieri, în Oradea. Aveți grijă de părinții și bunicii dumneavoastră!
În cursul acestei zile, pompierii militari au acționat pe Bulevardul Dacia din municipiul Oradea, pentru salvarea unei bunici, în vârstă de 83 de ani, căzută în locuință și aflată în stare de semiconștiență.
Apelul la numărul unic de urgență 112 a fost efectuat în jurul orei 14:15 de către nepotul octogenarei, bărbatul solicitând intervenția echipajelor specializate, după ce a încercat în mod repetat, fără rezultat, să ia legătura cu bunica sa.
Pentru gestionarea evenimentului semnalat, la adresa indicată au fost mobilizate cu operativitate, două echipaje din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Oradea, cu o autospecială de intervenție și cu ambulanța SMURD a subunității, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.
Utilizând scara culisabilă și accesoriile din dotare, pompierii au pătruns, prin fereastra unei încăperi, în apartamentul situat la etajul 1, unde au găsit-o pe proprietară căzută în bucătărie, în stare de semiconştienţă.
Pompierii militari paramedici și echipajul de terapie intensivă mobilă i-au acordat octogenarei îngrijirile care se impuneau, transportând-o ulterior la spital pentru investigații și tratament de specialitate.
Pompierii bihoreni continuă
Campania “Aveți grijă de părinții și bunicii dumneavoastră!”
Pompierii bihoreni continuă Campania “Aveți grijă de părinții și bunicii dumneavoastră!”, insistând asupra măsurilor specifice de protecție a persoanelor în etate și a modalităților de diminuare a vulnerabilității acestora în fața riscurilor la care sunt expuse.
Campania se adresează în mod special, rudelor și îngrijitorilor persoanelor vârstnice, cărora le recomandăm următoarele măsuri menite a-i proteja pe cei dragi:
· Sunați-i cel puțin o dată pe zi și asigurați-vă că păstrează un telefon în apropiere, pentru a putea apela 112 și/sau un membru al familiei ori un vecin/prieten, în caz de necesitate!
· Preveniți riscul de cădere, fixând covoarele/preșurile pe podea cu un suport cauciucat!
· Plasați covorașe de cauciuc în interiorul căzii pentru a preveni alunecarea, precum și covoare antiderapante lângă cadă!
· Montați-le benzi led cu senzori de mișcare lângă pat și pe traseul dinspre dormitor spre baie pentru a preveni căderile în timpul deplasărilor nocturne!
· Achiziționați un sistem GPS prin care îi puteți urmări dacă sunt dezorientați și se rătăcesc sau un sistem de alarmă care vă va alerta dacă părăsesc un perimetru desemnat.
· Instalați detectoare de fum cu alarmă fonică și luminoasă. Majoritatea incendiilor fatale apar atunci când oamenii dorm!
· Amenajați-le spațiul astfel încât să se poată evacua cu ușurință, în caz de urgență! În cazul în care locuiesc într-o casă cu etaj, amenajați-le o cameră la parter, pentru a le facilita evacuarea!
· Pregătiți-i! Simulați cu ei exerciții de incendiu pentru a vă asigura că știu ce să facă în cazul unui incendiu la domiciliu!
· Conștientizați-i cu privire la riscul utilizării lumânărilor și de importanța supravegherii acestora. Oferiți-le alternativa lumânărilor și candelelor electrice!
· Asigurați-vă că pot deschide toate ușile și ferestrele din casă: încuietorile ar trebui să se deschidă ușor din interior!
Informații detaliate despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și a aplicației de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Purtător de cuvânt
Locotenent-colonel CAMELIA ROŞCA
Tel: 0751180053


