11 incendii de vegetație uscată, produse miercuri în Bihor, cel mai probabil în urma incendierii vegetației uscate
Miercuri după-amiază, într-un interval de aproximativ șapte ore, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru stingerea a 11 incendii izbucnite în județ, cel mai probabil ca urmare a acțiunilor de igienizare a terenurilor prin arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale.
Evenimentele s-au produs în localitățile Oradea, Hinchiriș, Rontău, Petrileni, Budureasa, Sudrigiu, Dobrești, Teleac, Girișu Negru, Sântandrei și Râpa, iar pentru gestionarea acestora au acționat echipajele de pompieri din cadrul a cinci subunități: Detașamentul 1 Oradea, Stația Ștei, Garda 1 Mai, Secția Beiuș și Garda Tinca.
Incendiile s-au manifestat pe terenuri virane, în grădini și la litiera unei păduri din Budureasa, suprafața totală afectată de arderea vegetației uscate fiind de aproximativ 40 de hectare. De asemenea, au ars pomi fructiferi, viță de vie, două garduri și un balot de fân.
Echipajele de pompieri au împiedicat propagarea flăcărilor la gospodării, la baloți de paie aflați pe terenuri, precum și la arbori, în cazul incendiului produs la pădurea din Budureasa, unde au ars aproximativ trei hectare de litieră și doborâturi..
În Dobrești, pompierii beiușeni au acționat peste două ore, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu ce a cuprins un depozit de bușteni de gorun și paltin, reușind să salveze aproximativ 200 de metri cubi de material lemnos, respectiv bușteni de gorun.
În urma evenimentului, generat, cel mai probabil de flăcările propagate de la un incendiu de vegetație uscată, au ars circa 50 de metri cubi de bușteni.
ARDEREA MIRIȘTILOR ȘI A RESTURILOR VEGETALE ESTE INTERZISĂ!
În perioada 15 iulie – 15 octombrie, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), în parteneriat cu Phoenix Media, desfășoară la nivel național campania de informare și prevenire „NU APRINDE PERICOLUL! ARDEREA VEGETAȚIEI USCATE ESTE INTERZISĂ!”, care urmărește creșterea gradului de conștientizare a populației cu privire la riscurile majore generate de incendiile de vegetație, precum și promovarea unui comportament responsabil, în vederea protejării vieții, bunurilor și mediului înconjurător.
Campania transmite câteva recomandări importante pentru siguranța cetățenilor:
- nu incendiați vegetația uscată, miriștile sau resturile vegetale;
- respectați legislația care interzice arderea vegetației uscate;
- nu aruncați la întâmplare țigări, chibrituri sau alte obiecte aprinse;
- supravegheați permanent orice sursă de foc și stingeți-o complet înainte de a părăsi zona;
- în cazul izbucnirii unui incendiu, apelați de urgență numărul 112.
Subliniem faptul că, în România, arderea vegetației este strict interzisă prin lege. Nerespectarea acestei prevederi se sancționează cu amenzi cuprinse între 7.500 și 15.000 de lei pentru persoanele fizice și între 50.000 și 100.000 de lei pentru persoanele juridice. O singură clipă de neatenție poate avea consecințe grave, uneori chiar tragice.
Purtător de cuvânt
Colonel CAMELIA ROŞCA





