Stația de Pompieri Săcueni sărbătorește 32 de ani de activitate. Porțile subunității se deschid pentru comunitate

Sâmbătă, 24 octombrie a.c., pompierii din cadrul Stației Săcueni îi invită pe membrii comunității să le fie alături, cu prilejul împlinirii a 32 de ani de la înființarea subunității.

Evenimentul va avea loc între orele 10.00 și 14.00, la sediul Stației de Pompieri Săcueni, unde vizitatorii vor avea ocazia să descopere tehnica de intervenție, să urmărească exerciții demonstrative specifice și să participe la activități de informare preventivă și ateliere de prim ajutor.

 

32 de ani în slujba comunității

 

La 24 octombrie 1994, lua ființă Stația de Pompieri Săcueni, având în componență un ofițer, trei subofițeri și șase militari în termen, care încadrau o singură autospecială de stingere.

De atunci și până în prezent, pompierii subunității au continuat să acționeze pentru protejarea vieții, a bunurilor și a mediului înconjurător în raionul de intervenție, care se întinde pe o suprafață de aproximativ 346 de kilometri pătrați, cuprinde 14 localități și are o populație de circa 23.870 de locuitori.

 

Peste 980 de misiuni desfășurate de la începutul anului

 

Din ianuarie și până în prezent, pompierii militari din cadrul Stației de Pompieri Săcueni au desfășurat 985 de misiuni, dintre care 50 de operațiuni pentru stingerea incendiilor, 856 de misiuni de acordare a primului ajutor calificat și de descarcerare, respectiv 79 alte intervenții constând în salvarea persoanelor aflate în situații de urgență în propriile locuințe, înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, salvări animale, exerciții și misiuni de recunoaștere în teren, precum și alte operațiuni specifice. 

În urma misiunilor de stingere a incendiilor desfășurate în acest an, echipajele Stației de Pompieri Săcueni au salvat două persoane și au protejat bunuri a căror valoare este estimată la aproximativ 3.220.000 de lei.

 

 

 

PURTĂTOR DE CUVÂNT

Colonel CAMELIA ROŞCA

Tel: 0751180053