O persoană decedată și peste 120 de hectare afectate de incendii de vegetație uscată, în Bihor

Sâmbătă și duminică, pompierii militari bihoreni au acționat pentru stingerea a 18 incendii produse la terenuri, pășuni împădurite și păduri din 14 localități, respectiv pentru lichidarea a două incendii propagate de la vegetația uscată la gospodării.

Astfel, în interval de aproximativ 48 de ore, începând de sâmbătă, de la prânz, până duminică, după ora 23.00, echipajele de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor au acționat pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții, pentru localizarea și lichidarea a 20 de incendii provocate, cel mai probabil, de cetățenii care și-au igienizat terenurile aprinzând vegetația uscată.

 

Incendii violente la păduri, pășuni împădurite și terenuri

Incendiile s-au manifestat pe o suprafață totală de aproximativ 129 de hectare de terenuri, păduri și pășuni din 14 localități ale județului. Dintre acestea, patru incendii au afectat aproape 20 de hectare de litieră de pădure pe raza localităților Tomnatic, Tărcaia, Lugașu de Jos și Colești.

În localitatea Colești, pompierii Stației Ștei au acționat continuu timp de aproximativ șapte ore, de duminică, de la ora 13.40, până în jurul orei 20.30. Pe lângă circa 5,5 hectare de vegetație uscată de pe o pășune împădurită, flăcările au distrus și o pădure de fagi pe o suprafață de aproximativ 3 hectare..

 

Incendii propagate la gospodării

Sâmbătă, 14 martie a.c., în jurul orei 13.30, echipajele Stației de Pompieri Ștei au intervenit pentru stingerea unui incendiu propagat de la vegetația uscată aprinsă,  la o magazie din lemn din cadrul unei  gospodării din localitate.

În aceeași zi, între orele 13.40 - 17.05, pompierii Secției Beiuș au acționat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs în împrejurări similare, la două acareturi din cadrul a două gospodării învecinate, situate în localitatea Saca, comuna Budureasa. 

Echipajele de pompieri au reușit să salveze din calea flăcărilor o locuință aflată în imediata proximitate a focarelor.

În urma evenimentului, la una dintre gospodării au ars un hambar și bunuri depozitate în interior (circa 30 de baloți de fân, două tone de porumb și diferite scule și unelte gospodărești), iar la gospodăria învecinată a ars un șopron.

Pentru gestionarea celorlalte 18 incendii, produse la pășuni, păduri și terenuri din Curtuișeni, Mădăras, Toboliu, Tomnatic, Lugașu de Jos, Lugașu de Sus, Tărcaia, Șerghiș, Călățea, Tria, Oradea, Lazuri, Colești și Tinăud, au acționat echipajele de pompieri din cadrul Stației Aleșd, Secției Beiuș, Detașamentului de Pompieri Salonta, Detașamentului de Pompieri Marghita, Detașamentului 1 de Pompieri Oradea și Stației de Pompieri Valea lui Mihai.Persoană găsită decedată pe o pășune mistuită de flăcări, în Huta Voivozi

Sâmbătă, în jurul orei 14.44, pompierii paramedici din cadrul Stației Aleșd au fost solicitați să intervină în localitatea Huta Voivozi, comuna Șinteu, unde un bărbat în vârstă de 69 de ani a fost găsit pe o pășune afectată de flăcări. Din nefericire, echipajul nu a mai putut face nimic pentru victimă, aceasta fiind găsită carbonizată.

Incendiile menționate, au fost provocate, cel mai probabil, de utilizarea focului deschis în spații deschise fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor, în scopul igienizării terenurilor prin arderea deșeurilor ori a vegetației uscate.

 

În weekend, pompierii militari bihoreni au împiedicat propagarea unor incendii de vegetație uscată la locuințe, anexe gospodărești și suprafețe extinse de pădure.

Reamintim că astfel de evenimente se pot solda cu persoane rănite sau chiar decedate, așa cum s-a întâmplat în cazul bărbatului din Huta Voivozi, iar în unele situații flăcările s-au extins la gospodării, distrugând agoniseala de-o viață a oamenilor.

 

ARDEREA VEGETAȚIEI USCATE ESTE INTERZISĂ! 

Subliniem încă o dată faptul că arderea miriștilor și a resturilor vegetale este interzisă, iar nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice și de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.

Cetățenii sunt obligaţi să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate. Nerespectarea acestora, prin acţiunile de ardere a vegetaţiei uscate pe terenurile agricole, poate conduce la reducerea cuantumului subvenţiilor de către APIA.

Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.

 

 

Purtător de cuvânt

Locotenent-colonel CAMELIA ROŞCA

Tel: 0751180053