Incendiu la un depozit de mobilă din Tileagd
În seara zilei de 7 octombrie a.c., pompierii militari bihoreni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de mobilă construit pe trei niveluri (P+2), aparținând unei societăți comerciale, situat în localitatea Tileagd.
Evenimentul a fost semnalat prin Sistemul Unic de Urgență 112, în jurul orei 16.15, iar Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Crișana” Bihor a mobilizat la fața locului opt echipaje de pompieri din cadrul Stației de Pompieri Aleșd, Detașamentului 1 de Pompieri Oradea și Detașamentului 2 de Pompieri Oradea, cu șapte autospeciale de intervenție și o ambulanță SMURD. Totodată, a fost alertat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Tileagd.
În urma efectuării recunoașterii, pompierii au constatat că incendiul se manifesta violent la nivelul etajului 1, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, existând pericolul de propagare la întreaga clădire.
Echipajele au intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, două autospeciale de tip ABROLL, o autospecială de lucru la înălțime și o autospecială de descarcerare, reușind să lichideze incendiul în aproximativ o oră de la primirea apelului.
Ulterior, pompierii au acționat pentru identificarea și lichidarea eventualelor focare ascunse, precum și pentru evacuarea fumului care inundase întregul depozit.
Cauza probabilă a incendiului a fost utilizarea unui aparat de lipire/sudură fără respectarea normelor de prevenire a incendiilor.
Purtător de cuvânt
Colonel CAMELIA ROŞCA
Tel: 0751180053





