Declarație de presă: Pompierii bihoreni la datorie de Sfânta Maria

În weekendul care urmează, marcat de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, pompierii militari bihoreni vor fi la datorie, pregătiți să intervină prompt în sprijinul cetățenilor, pentru gestionarea situațiilor de urgență produse în județ.

În scopul preîntâmpinării evenimentelor nedorite, Inspecția de Prevenire a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor (ISU Bihor) a efectuat controale la lăcașuri de cult din județ și la unități turistice și de agrement, cu prioritate la obiectivele care înregistrează un număr mare de persoane sau unde au fost constatate anterior deficiențe privind securitatea la incendiu.

În plan operațional, 180 de pompieri bihoreni vor asigura, la nivelul întregului județ, desfășurarea misiunilor specifice de stingere a incendiilor, acordare a primului ajutor calificat, salvare a persoanelor și protejare a bunurilor și mediului.

Având în vedere numărul mare de credincioși așteptați la slujbele religioase de la Mănăstirea Sfintei Cruci și Mănăstirea Izbuc, ISU Bihor a dispus alocarea unei autospeciale de intervenție la fiecare dintre cele două lăcașuri de cult, pentru asigurarea unui răspuns imediat în cazul producerii unor evenimente nedorite.

La accidente rutiere și urgențe medicale vor interveni, la nivel județean, cele 11 echipaje SMURD Bihor, dintre care 10 echipaje de pompieri militari paramedici și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.

  

Recomandări pentru prevenirea situațiilor de urgență

 

Având în vedere că numeroși cetățeni vor alege să își petreacă weekendul în mijlocul naturii, pompierii bihoreni recomandă respectarea următoarelor reguli:

·        Nu faceți foc decât în locurile permise și amenajate în acest sens și curățați terenul din jur de orice material combustibil. Nu aprindeți focul pe timp de vânt și la o distanță mai mică de 100 de metri de liziera pădurii;

·        Înainte de a părăsi zona de agrement, asigurați-vă că focul este complet stins. Copiii trebuie supravegheați în permanență pentru a preveni jocul acestora cu focul;

·        Înotați doar în locuri special amenajate. Evitați scăldatul în râuri, iazuri și lacuri, unde curenții, adâncimea sau temperatura apei pot pune viața în pericol;

·        Dacă optați pentru trasee montane, informați-vă înainte de plecare cu privire la condițiile meteorologice și eventualele avertizări emise pentru zona respectivă și respectați recomandările autorităților;

·        La manifestările religioase și evenimentele cu public numeros, respectați indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine și acordați o atenție sporită copiilor.

 

Informații detaliate despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și a aplicației de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

 

 

PURTĂTOR DE CUVÂNT

Locotenent-colonel CAMELIA ROŞCA